Alţi „ochi” pentru supravegherea Râmnicului


În data de 07.01.2014, conform programului de investiţii al Primăriei municipiului, au fost finalizate lucrările de montare a celor cinci camere video în cadrul acţiunii de extindere a Sistemului de Supraveghere Video pe linia ordinii şi siguranţei publice, prevenirii şi combaterii infracţionalităţii stradale. Astfel, a fost finalizat montajul celor două camere de supraveghere video de pe străzile Timiş şi Someş din zona Nord a municipiului şi au fost efectuate reglajele şi testele de funcţionare, echipamentele fiind în parametrii optimi de lucru, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte. Aceste camere se adaugă celor montate anterior în zona Catedralei din Ostroveni (sensul giratoriu de la Casa Tineretului), în Colonie Nuci şi în faţa Complexului Comercial Nord – zona piaţetei şi a Catedralei Sf. Petru şi Pavel.

La acest moment, numărul total de camere video (fixe şi rotative) din municipiul Râmnicu Vâlcea este de 124, toate fiind în perfectă stare de funcţionare. Sistemul de supraveghere al Primăriei este unic la nivel naţional prin calitatea, performanţele şi rezultatele sale, obţinute din 2011 până în prezent. În tot acest timp, prin intermediul camerelor video au fost preluate imagini ce au condus la identificarea şi tragerea la răspundere a făptuitorilor de contravenţii şi infracţiuni, precum şi la administrarea probatoriului de către organele de cercetare ale instituţiilor abilitate –  Poliţia Română, instanţe de judecată, parchete sau alte organe de cercetare.