Alți hoți de lemne au căzut în „plasa” polițiștilor


• descinderile au avut loc în Titești și Horezu

Dacă în ediția de ieri a cotidianului nostru vă prezentam cazul a două persoane domiciliate în comuna Iancu Jianu din județul Olt, surprinse în timp ce sustrăgeau lemne din partea de sud a județului nostru, iată că polițiștii vâlceni au continuat operațiunile în domeniul silvic, împreună cu reprezetanți ai ocoalelor silvice.
Pe 8 iulie, polițiștii din comunele Titești și Perișani au depistat, în fondul forestier, un bărbat care tăia fără drept arbori. În urma primelor verificări, s-a constatat că acesta tăiase ilegal șapte arbori din specia molid. „S-a procedat la ridicarea de la fața locului a materialului lemnos, care a fost dat în custodie organelor silvice. De asemenea, polițiștii au confiscat motoferăstrăul folosit la săvârșirea faptei. Cercetările continuă”, anunță comunicatul polițiștilor vâlceni transmis pe această temă.
Și polițiștii horezeni au acționat pe linia protecției pădurilor. Pe 7 iulie, ei au descoperit, pe raza orașului, o cantitate de material lemnos de diferite specii și dimensiuni. În apropiere se afla un bărbat cu vârsta de 51 de ani, din localitate, care a declarat că materialul lemnos îi aparține și că l-a achiziționat cu scopul de a-l folosi la fabricarea de cărbuni de grătar, dar că nu deține documente de proveniență. „Din verificări a rezultat că bărbatul deținea o cantitate de 33,5 m.c. de material lemnos, fiind dispusă sancționarea contravențională a acestuia și confiscarea lemnului. Întreaga cantitate a fost predată în custodia organelor silvice”, adaugă polițiștii vâlceni în finalul aceluiași comunicat de presă.