Alte trei corturi au fost amplasate în curtea Spitalului Județean Vâlcea


Răspândirea coronavirusului a devenit deja o problemă extrem de gravă pentru țară, iar la nivelul județului Vâlcea Consiliul Județean face eforturi și ia măsuri concrete pentru a preveni infectarea vâlcenilor cu COVID-19. „În urma unei discuții informale pe care am avut-o, în cursul zilei de ieri (27 martie), cu managerul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, am luat decizia de a solicita și alte corturi de triaj epidemiologic, care să fie amplasate în curtea Spitalului Județean Vâlcea”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, pe marginea acestui subiect.
Sâmbătă, 28 martie, cu ajutorul reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, au fost amplasate încă trei corturi dotate cu sistem de încălzire și sistem de iluminat.
• Biroul de Presă al Consiliului Județean Vâlcea