Alte locuințe predate tinerilor de către stat


Zilele trecute, Guvernul a decis transferul din proprietatea publică a statului în cea privată și înscrierea în inventarul bunurilor din domeniul public al statului a unui număr de 140 de locuințe pentru tineri. Este vorba despre locuințe realizate de Agenția Națională pentru Locuințe prin „Programul guvernamental pentru construcția de locuințe pentru tineri”, destinate închirierii și administrate de autoritățile publice locale. Acest pas asigură cadrul legal ce va permite vânzarea de către autoritățile publice locale a locuințelor către tinerii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate, conform legii. Legislația prevede că locuințele din acest program vor putea fi cumpărate de chiriașii acestora după 1 an de închiriere neîntreruptă.
Dintre cele 32.552 locuințe finalizate în programul ANL până la 9 februarie 2016, aproximativ 27.000 se află în proprietatea privată a statului, pentru a putea fi vândute tinerilor chiriași. Mai trebuie spus că 1.866 au fost deja vândute foștilor chiriași.