Alt transport cu lemne furate


În data de 9 iulie a.c., în urma controlului desfăşurat la trecerile la nivel cu calea ferată, pe raza municipiului Drăgăşani, a fost depistat C. M., de 58 ani, din Sadova, jud. Dolj, care conducea o autoutilitară înmatriculată în străinătate, transportând cantitatea de 1 m.c. material lemnos fără a deţine aviz de însoţire, fiind sancţionat conform Legii nr. 171/2010, art. 19, lit.b şi confiscarea materialului lemnos.
Cinci amenzi de 9.000 lei pentru hoții de lemne
Miercuri, poliţişti din cadrul I.P.J. Vâlcea – S.O.P. – Biroul combaterea delictelor silvice, împreună cu specialişti din cadrul Direcţiei Silvice Vâlcea, au organizat şi desfăşurat, activităţi de verificare a legalităţii transportului de material lemnos în zona Rm. Vâlcea – Băbeni – Drăgăşani, dar şi în zona Brezoi – Malaia. Astfel, pe raza oraşelor Băbeni, Brezoi şi comuna Ioneşti, au fost depistate cinci persoane, toate din oraşul Brezoi, jud. Vâlcea, care transportau material lemnos, fără respectarea prevederilor Legii nr. 171/2010. Poliţiştii au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 9.000 lei, fiind dispusă şi confiscarea a 29,16 m.s. de material lemnos, lemn de foc, diverse specii, ce a fost predată organelor silvice în vederea valorificării.