„Alinierea ţării noastre la standardele europene este prioritatea PNL”


• a afirmat liderul tinerilor liberali vâlceni, Victor Popescu, în cadrul seminarului „România pentru infrastructură”

Ieri după – amiază, la Teatrul „Anton Pann” a avut loc evenimentul „România pentru infrastructură”. Invitații speciali ai acestei ediții au fost Crin Antonescu – președinte PNL și Klaus Iohannis – prim-vicepreședinte PNL. La eveniment au mai participat parlamentari, primari, consilieri județeni și locali, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile. „Se spune, pe bună dreptate, că starea infrastructurii dă măsura nivelului de dezvoltare al unei țări. În îndelungata sa istorie, Partidul Național Liberal a avut în permanență ca obiectiv dezvoltarea economică și socială a României și alinierea sa la standardele europene. Îmbunătățirea infrastructurii a fost unul dintre obiectivele prioritare susținute de PNL, în cadrul Programului de Guvernare din 2012, prin propunerea unor măsuri concrete care să ducă rapid la obținerea unor rezultate vizibile”, declară Victor Popescu, liderul tinerilor liberali vâlceni. „PNL continuă să susțină în mod ferm luarea unor decizii care să ducă la ameliorarea infrastructurii, printr-o politică activă în Parlament, din banca opoziției, și prin efortul reprezentanților săi din toată țara la nivelul administrației publice locale”, a mai spus Popescu.

Seria întâlnirilor-eveniment a debutat la Constanța, cu ”România pentru Tineri” și a fost urmat de ”România pentru mediul de afaceri”, la Sinaia, și ”Romania pentru toți românii”, la Iași. Evenimentul de la Râmnicu Vâlcea, ”România pentru infrastructură”, va fi urmat, la rândul său, de alte evenimente cu teme specifice, care vor fi organizate în diverse zone ale tării.

 

Liberalii se mută la Horezu

 

După manifestările de ieri, din Râmnic, teambuilding – urile şi seminariile liberale se vor muta la Horezu, unde primarul Ilie Fârtat, fostul secretar de stat Bogdan Badea şi senatorul Dan Niţu se ocupă de coordonare. La eveniment este posibil să participe şi liderul naţional Crin Antonescu, dar şi prim – vicepreşedintele Klaus Iohannis.