Albert Voinea rămâne cel mai bun marcator din Liga a II-a


Chiar dacă nu a înscris în meciul susţinut sâmbăta trecută la Drăgăşani, împotriva celor de la CS Municipal Râmnicu Vâlcea, atacantul de numai 20 de ani din lotul Damilei Măciuca păstrează prima poziţie în clasamentul golgeterilor din ambele serii ale ligii secunde. Autor a nouă reuşite, el îi depăşeşte în acest top pe mai experimentaţii Clement Pălimaru (opt goluri, evoluează pentru CF Brăila) şi Cristian Boldea Nicolae (şapte goluri, evoluează pentru ACS Poli Timişoara).