AFIR a publicat ghiduri finale pentru măsurile de finanțare


Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) informează că au fost publicate versiunile finale ale Ghidului Solicitantului pentru submăsurile (sM) privind infrastructura de bază și cea de acces ai căror beneficiari sunt autoritățile locale, asociații ale acestora, ONG-urile constituite conform legii, precum și alte tipuri de beneficiari în funcție de specificul investiției. E vorba de Ghidul Solicitantului pentru sM 4.3 – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice componentele de infrastructură agricolă și silvică), pentru sM 7.2 – Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, precum și pentru sM 7.6 – Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural pentru întreg teritoriul.
AFIR a mai publicat și anexele aferente Ghidurilor, necesare pentru întocmirea unui proiect, inclusiv Cererile de Finanțare pe care beneficiarii le pot testa și pregăti în vederea depunerii. De la momentul publicării variantelor finale ale Ghidului Solicitantului și deschiderea sesiunilor de primire a proiectelor trebuie să treacă un interval de minimum 7 zile, conform prevederilor ROF-ului de Selecție (Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele aferente măsurilor din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020). Modalitatea de depu­nere a cererilor de finanțare va fi cea on-line pe pagina de internet a Agenției pentru toate cele trei submăsuri. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului care va putea fi consultat pe site-ul Agenției, www.afir.info, la secțiu­nea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată fiecărei submăsuri în parte.
Submăsura 7.6 – Investiții asociate cu protejarea patri­mo­­niului cultural are ca scop protejarea patrimoniului cul­tural sau/și realizare a investițiilor pentru conservarea moș­te­nirii de interes local, a așezămintelor monahale inclusiv a modernizării așezămintelor culturale. Obiectivele submă­su­rii sunt susținerea investițiilor de restaurare, conservare și accesibilizare a patrimoniului cultural imobil de interes local, a așezămintelor monahale inclusiv a așezămintelor culturale.
Pentru comune, sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este 100% din totalul cheltu­ie­lilor eligibile și nu va depăși 500.000 euro. Pentru alt tip de beneficiari, sprijinul public nerambursabil acordat este de 80% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși 200.000 euro. Tipurile de investiții și cheltuieli eligibile, principiile și criteriile de selecție, pragurile de calitate lunare și cele mi­nime pentru depunerea proiectelor, precum și alte informații necesare accesării finanțărilor prin PNDR 2020 sunt disponibile în cuprinsul Ghidului Solicitantului, publicat pe site-ul AFIR.