„Adrian Ursu este cel mai bun ambasador al Vâlcii, nu doar al Costeștiului!”


• crede primarul Costeștiului, social-democratul Toma Peștereanu
Recenta lansare a pro­iectului  internațional „România ne­maivăzută” la Pietreni a re­pre­zentat un eveniment fără pre­cedent în istoria Costeștiului. Peste noapte, localitatea tânăru­lui edil social-democrat Toma Peștereanu s-a transformat într-unul dintre punctele de referință ale Institutului Cultural Român, decis să evidențieze la nivel planetar frumusețea inocentă a plaiurilor noastre rurale. Faptul că în centrul acestei inițiative de promovare cultural-turistice s-a aflat Adrian Ursu a fost încă o dovadă că Vâlcea mai poate să aibă o șansă în a se face recunoscută pentru frumusețile sale naturale: „Adrian Ursu este un prieten adevărat al Vâlcii de foarte multă vreme, nu de acum. Eforturile dumnealui ies la iveală numai în astfel de momente dar disponibilitatea sa a fost mereu una sigură. Lumea poate să creadă că ajută numai Costeștiul natal, dar Adrian Ursu este un ambasador al întregii Vâlcii. Și cred că este cel mai bun pe care îl avem în acest moment!”