Adrian Toader a fost dat dispărut de PNL!


Nu vă mai aduceţi aminte, probabil, de Acţiunea Populară. Nu-i nimic! Formaţiunea minusculă din punct de vedere politic şi numeric s-a agăţat, în urmă cu câţiva ani, de Partidul Naţional Liberal, în cadrul căruia s-a pierdut ca şi cum nu ar fi existat vreodată. Aşa s-a întâmplat şi cu liderul judeţean al Acţiunii Populare, Adrian Toader, care a ajuns în PNL Vâlcea cu recomandare de la… Emil Constantinescu! Da, da, chiar de la fostul preşedinte al României. Iar acest document nu a fost puţin lucru, Toader negociindu-şi un post călduţ în Ministerul Muncii – Agenţia Naţională de Prestaţii Sociale.

Exemplul lui Adrian Toader nu este singular, ci intră în categoria oamenilor care fac politică pentru folosul personal, pentru ajungerea într-o funcţie – de preferinţă prin vreun minister de la Bucureşti. De când Acţiunea Populară a dispărut, iar Toader a ajuns „ceva mare” în Ministerul Muncii, a mai auzit vreun vâlcean de existenţa sa? Sau, măcar, „colegii” de la PNL?