Adrian Pintea de la APIA anunță Calendarul plăților pentru agricultori


„Am autorizat până în prezent pentru plata avansului pe suprafaţă 630.425 de fermieri, cu suma 985 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 75% din numărul total de fermieri”, a declarat directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Adrian Pintea. „Începând cu 16 octombrie, APIA a demarat şi în acest an campania de autorizare a plăţii în avans pentru fermierii care au depus cereri de plată în anul 2019, în perioada 15 martie -15 mai. Ca şi în anul 2018, prin eforturile Ministerului Agriculturii, şi în 2019 am primit o derogare de la Comisia Europeană pentru a plăti în avans 70% din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă), respectiv 85% din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală. (…) Pot să vă spun că până în momentul de faţă APIA a reuşit să autorizare 630.425 de fermieri, dintr-un număr total de 844.000, respectiv circa 75% au fost autorizaţi la plată în primele două săptămâni, cu suma de 985 de milioane de euro”, a precizat Pintea. El a subliniat că pentru măsurile din FEADR cofinanţate de la bugetul naţional suma este de 231 de milioane de euro.
Potrivit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), avansul pentru plata directă în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), este de 102,6082 euro/ha, plata redistributivă pentru intervalele între 1 şi 5 hectare (inclusiv 5 ha) şi peste 5 hectare şi până la 30 de hectare inclusiv va fi de 48,7127 euro/ha, plata pentru înverzire – 59,3201 euro/ha, iar plata pentru tinerii fermieri – 31,2477 euro/ha. Pentru speciile ovine/caprine, respectiv sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, plafonul alocat este de 17,7173 euro/animal.
Avansul se va acorda în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2019, iar din 1 decembrie 2019 APIA va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul financiar al fiecărei scheme şi cuantumul calculat şi acordat în avans, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate. Plăţile pentru schemele finanţate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,7496 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019, în timp ce pentru plăţile schemelor finanţate din FEADR cursul de schimb valutar este de 4,6635 lei/euro. Acesta a fost stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31 decembrie 2018.
Până la data de 15 mai 2019, când s-a încheiat campania de primire a cererilor, au fost depuse peste 846.600 cereri unice de plată, pentru o suprafaţă totală de 9,7 milioane hectare. Faţă de anul trecut, numărul cererilor a scăzut uşor, în timp ce suprafaţa agricolă a crescut cu 194.695,83 hectare. Mai trebuie spus că suma totală alocată României din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în 2019 se ridică la 1,94 miliarde de euro.