Administrația din Dăești, preocupată de soarta elevilor


Conducerea administrației locale din Dăești a transmis scuze publice locuitorilor pentru problemele ce au apărut la școală în urma apariției infiltrațiilor de apă provenite din ploile și zăpezile căzute în ultima vreme. „Împreună cu constructorul și directorul școlii am stabilit niște planuri de măsuri. Să sperăm că nu vor mai fi probleme și elevii de la Școala gimnazială vor învăța într-o clădire reabilitată și dotată corespunzător, iar toate astea vor fi doar amintiri, dar, după cum știți, nimic nu se poate fără unele sacrificii”, se arată în comunicatul Primăriei Dăești.