ACUM: Vâlcea s-a calificat în finala Cupei României. Mâine se va lupta pentru DOUĂ TROFEE!


În urmă cu puțin timp, în Sala Polivalentă din Capitală, s-a încheiat meciul dintre SCM Râmnicu Vâlcea și Rapid București. Partida a contat pentru semifinalele Cupei României Fan Courier de handbal feminin (ediția 2019/2020). Așa cum ne așteptam și cum toți suporterii echipei noastre de handbal sperau, jucătoarele de la SCM au obținut o victorie în fața grupării bucureștene. Nu a fost vorba despre o diferență mare de scor, însă SCM Râmnicu Vâlcea a arătat pe teren că a fost echipa mai bună și că a meritat să se califice în ultimul act al competiției. La pauză, handbalistele pregătite de Florentin Pera aveau un avans de patru goluri (scor 14-10). Repriza secundă s-a disputat cam în același ritm, cu bucureștencele aflate în «urmărirea» echipei noastre, în încercarea temerară de a restabili egalitatea pe tabela de marcaj. Nu a fost să fie, vâlcencele știind foarte bine când să apese pedala de accelerație pentru a nu le lăsa sportivelor pregătite de antrenoarea Carmen Amariei posibilitatea de a se apropia la o diferență prea mică de scor. Succesul a venit în mod logic, vâlcencele impunându-se cu scorul final 30-23.
Tot astăzi, 5 septembrie, dar cu începere de la ora 18.00, se va disputa cea de-a doua semifinală. CSM București va întâlni Gloria Buzău.
Mâine sunt programate cele două finale. De la ora 11.00 este programată finala mică (în care știm sigur că va juca Rapid), iar de la ora 18.00 finala mare (în care SCM Râmnicu Vâlcea este deja calificată). După meciul din această după-amiază (CSM București vs. Gloria Buzău) vom cunoaște numele adversarei echipei noastre în finala Cupei României. Interesant de remarcat este faptul că, în acest an, echipa care va cuceri Cupa României va primi și Supercupa!