ACUM: Râmnicenii au aflat cine le va conduce destinele în următorii patru ani


Urnele s-au închis, iar numărătoarea voturilor a început. În Râmnicu Vâlcea, pentru stabilirea numelui celui care va deține funcția de primar în următorii patru ani, numărătoarea voturilor (valabil exprimate) nu mai prezintă o importanță prea mare. Importanța mult mai mare este reprezentată de numărătoarea exactă a voturilor pentru stabilirea componenței viitorului Consiliu Local.
Spunem asta deoarece, din cele mai calde informații pe care le avem, Mircia Gutău ar fi câștigat un nou mandat de primar cu cel puțin 40% dintre voturile exprimate în Râmnicu Vâlcea. Unele surse merg până la a-l cota pe Mircia Gutău ca obținând peste 50% din voturile râmnicenilor (undeva la 55%). Numărul exact al voturilor se va cunoaște abia spre primele ore ale dimineții, însă cert este că râmnicenii au votat într-o proporție semnificativă pentru Mircia Gutău.