ACUM: Incendiu într-o comună din Vâlcea. Flăcările se apropie de casa pădurarului


Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență din județul nostru au anunțat astăzi (13 august 2020), în jurul orei 15.30, declanșarea unui incendiu de vegetație uscată. Flăcările se manifestă pe aproximativ un hectar în comuna Nicolae Bălcescu. Există pericolul de propagare la o casă a pădurarului și la pădurea din zonă. Intervin pompieri din cadrul Grupului de Intervenție Râmnicu Vâlcea cu două Autovehicule de Stingere cu Apă și Spumă (ASAS). De asemenea, zece cetățeni din zonă intervin pentru limitarea pagubelor și pentru a împiedica flăcările să ajungă la una dintre casele pădurarului.