Activități pe bandă rulantă la Biblioteca Județeană


Astăzi, la sediul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea sunt programate două activități. Prima dintre ele este organizată de către reprezentanții Centrului Europe Direct și va avea loc cu începere de la ora 14.00. Este vorba despre cursul săptămânal de limba engleză, care se va desfășura în sala Secției Periodice-Legislație din incinta bibliotecii. Așa cum știți, la curs pot participa, în mod gratuit, toate persoanele interesate de a deprinde tainele acestei limbi de largă circulație internațională.
Ulterior, cu începere de la ora 16.00, tot în sala Secției Periodice-Legislație va avea loc o nouă întâlnire în cadrul Proiectului „Mâini talentate”.