Acţiuni cu şi pentru tineri


În perioada 9 – 12 august, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret  a derulat proiectul de tineret  „Cultura în vacanţă”, care a avut două teme: „Cunoaşte-ţi ţara prin diaporamă” şi  „Cenaclu în tabără”. La prima temă, s-au înscris 60 de tineri în centrele de agrement Cozia şi Căciulata, aceştia având posibilitatea să cunoască lucruri noi despre obiectivele turistice şi peisajele din ţara noastră cu ajutorul diaporamei-natura. Atmosfera care s-a creat a fost una prietenească, fapt ce a dus la stabilirea de relaţii de prietenie şi hotărâri de voluntariat. Acest lucru a fost posibil şi cu implicarea partenerilor de la Clubul „Eco Sport”. „Cenaclu în tabără” s-a adresat tot tinerilor, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret şi Clubul de turism „Buila Vânturariţa” prezentând un spectacol de muzică folk cu repertoriu naţional, cât şi internaţional.

În ziua de 12 august, în centrul de agrement de la Cozia s-a desfăşurat „Ziua Internaţională a Tineretului”, ocazie cu care muzeografii din cadrul Memorialului „Nicolae Bălcescu” au prezentat „Misiunea tinerilor în viziunea lui Nicolae Bălcescu”. A fost prezentată diversitatea ofertei culturale cu adresabilitate în rândul tinerilor, punându-se accent pe istoria naţională.