Acțiunea „Vatra 2013” și-a atins scopul


La data de 19 septembrie, în intervalul orar 07.00 -09.30, poliţiştii din cadrul secţiei nr. 8 Lăpuşata, în baza planului de măsuri „Vatra 2013”, au organizat o acţiune prin care au urmărit modul în care sunt respectate normele legale pe linia comercializării şi transportului de produse cerealiere şi de panificaţie. Cu această ocazie, au fost verificate șapte societăţi comerciale având ca obiect de activitate comercializarea şi transportul produselor de panificaţie, au fost efectuate verificări în târgul săptămânal din comuna Popeşti şi au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 1000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990, dispunându-se totodată confiscarea mai multor produse cerealiere, respectiv 44 kg seminţe floarea – soarelui, 46 kg ovăz, 580 kg porumb şi 621 kg grâu.