Accident rutier mortal


În ziua de 12 decembrie, în jurul orei 17.40, D. Dragoş (de 26 de ani, din Galicea) a condus un autoturism pe DJ 678A, direcţia Galicea – Nicolae Bălcescu, iar în localitatea Pleşoiu, a lovit cu partea din faţă a autoturismului pe P. Dumitru (de 75 de ani, tot din Galicea), care se deplasa pe o bicicletă, în aceeaşi direcţie de mers.
În urma impactului a rezultat decesul lui P. Dumitru, conducă­torul bicicletei. Conducătorul bicicletei nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflec­to­rizante, iar în urma examinării bicicletei s-a constatat că aceasta nu avea semnalizare corespunzătoare, la faţa locului nefiind identificat vreun element reflectorizant. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-a fost recoltată o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.