Accident mortal în Diculești


• un tânăr din Bălcești și-a pierdut viața
În dimineața zilei de sâmbătă, comuna Diculești a fost scena unui tragic eveniment rutier. În jurul orei 03.00, un tânăr în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul în orașul Bălcești și-a găsit sfârșitul pe drumul județean din localitate. Acesta a condus un autoturism, iar într-o curbă la dreapta, pe fondul vitezei excesive, a intrat pe sensul opus și a lovit frontal un alt autoturism. Autovehiculul lovit era parcat în afara părții carosabile.
În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului autoturismului. Oamenii legii vâlceni anunță continuarea cercetărilor în urma producerii acestui eveniment rutier, unul care a adus încă un mort pe drumurile publice din județul nostru.

Tânăr și fără minte
• un drăgășenean se plimba cu mopedul chiar dacă nu avea permis de conducere
În dimineața de duminică, polițiștii rutieri din Drăgăşani, aflați în timpul exercitării atribuțiunilor de serviciu, au oprit pe strada Tudor Vladimirescu din municipiu, pentru un control de rutină, conducătorul unui moped. În urma verificărilor, s-a constatat că mopedul era condus de către un tânăr în vârstă de 34 de ani, cu domiciliul în Drăgășani. Ulterior, oamenii legii au constatat că mopedul nu era înmatriculat sau înregistrat, iar tânărul în cauză nu poseda permis de conducere.
Circul din mijlocul drumului a continuat
Și de parcă nu erau de ajuns toate belelele în care intrase tânărul, acesta a refuzat și verificarea cu aparatul etilotest, plus recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Oamenii legii au trecut la capetele de acuzare ce vor fi ridicate în dosarul penal întocmit tânărului și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Un bucureștean și un orădean s-au ciocnit în Câineni
• două persoane au ajuns în stare gravă la spital
După-amiaza zilei de 16 iulie, s-a dovedit cu ghinion pentru un șofer din București și un altul din Oradea. În jurul orei 16.20, Ilie T. în vârstă de 63 de ani, cu domiciliul în municipiul Bucureşti, a condus un autoturism pe DN 7, pe raza comunei Câineni, iar la km 231+534m, fără un motiv întemeiat, a pătruns pe contrasens. Acolo, el a intrat în coliziune frontală cu un motociclu, care era condus de către Gheorghe T., în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul în municipiul Oradea.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală gravă a lui Gheorghe T. şi a Aureliei P., în vârstă de 66 de ani, cu domiciliul în oraşul Băile Govora, pasagera autoturismului. Conducătorii auto au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii anunță că, în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Alcoolul s-a urcat iar la volan
Sâmbătă seara, poliţiştii rutieri din oraşul Bălceşti au depistat un bărbat în vârstă de 43 de ani, cu domiciliul în localitate, în timp ce conducea un autoturism pe str. 1 Decembrie. În urma amplelor verificări pe care le-au efectuat, polițiștii au descoperit că acesta avea o alcoolemie de 0,63mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot sâmbătă, în jurul orei 18.50, poliţiştii din Drăgăşani au oprit, pentru control, un alt bărbat, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. S-a constatat că acesta conducea un autoturism pe DJ 645 – Orleşti, în timp ce avea o alcoolemie de 0,49mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cum au fost pedepsiți cei doi șoferi?
Ulterior, ambii conducători auto au fost duşi la spital pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, au fost întocmite dosare penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Cu autoturismul radiat, pe drumurile publice
Pe 15 iulie, în jurul orei 13.00, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 10 Măciuca l-au depistat pe Aurel T., de 55 de ani, cu domiciliul în oraşul Bălceşti. În urma controlului pe care oamenii legii l-au efectuat s-a constatat faptul că bărbatul conducea, pe DJ 643 – Diculeşti, un autoturism care era radiat din data de 02.05.2016. În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat.

Polițiștii vâlceni organizează razii peste razii pe drumurile din județ
• acțiunile vizează creșterea siguranței în traficul rutier și prevenirea evenimentelor neplăcute
Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea anunță faptul că lunile iulie și august vor fi pline de acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere. Oamenii legii din județul nostru își propun, ca obiective principale, salvarea de vieţi şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
„Până la începutul lunii septembrie, poliţiştii, în colaborare cu Poliţia Locală şi structurile de jandarmi, vor intensifica activităţi cu caracter preventiv în trafic având ca scop responsabilizarea conducătorilor auto, dar şi a pasagerilor mopedelor, motocicletelor şi autovehicule privind importanţa şi obligativitatea respectării legii.
Astfel că forţele de ordine vor acţiona, la nivel local, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi a încălcărilor normelor privind relaţiile sociale, precum disconfortul fonic”, se arată în comunicatul de presă transmis pe această temă.

Șoferii trebuie să dea dovadă de prudență maximă!
Reprezentanții IPJ Vâlcea au anunțat și alte aspecte specifice pe care le vor urmări în perioada următoare, de care șoferii ar trebui să țină seama: „Totodată, se va urmări menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică prin prevenirea comiterii faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi a celor săvârşite cu violenţă. Poliţiştii vâlceni vor desfăşura şi activităţi preventive, având ca scop conştientizarea conducătorilor auto cu privire la consecinţele accidentelor rutiere cauzate de încălcarea de către aceştia a normelor privind circulaţia pe drumurile publice. Un element de noutate în activităţile desfăşurate de către forţele de ordine, va fi în municipiul Râmnicu Vâlcea, unde se va acţiona în timp real. Astfel că operatorii din cadrul Poliţiei locale Râmnicu Vâlcea vor monitoriza zone cu risc accidentogen din municipiu, urmând să anunţe echipajele din teren cu privire la eventuale încălcări ale legislaţiei”.