Absolvenților vâlceni li se pregătește ceva!


Pe data de 20 octombrie, de la ora 09.00, la sediul Centrului Regional de Formare Profesională a Adulților va avea loc Bursa forței de muncă pentru absolvenți. Evenimentul este organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea. Angajatorii din judeţul Vâlcea care doresc să participe la acest eveniment trebuie să depună ofertele de locuri de muncă vacante la sediul ALOFM Rm. Vâlcea, str. Dacia, nr. 8, etajul III.
Oferta locurilor de muncă va fi completată și cu locurile de muncă vacante din Uniunea Europeană/Spațiul Economic European. Informăm persoanele interesate că AJOFM Vâlcea prin rețeaua EURES România oferă mai multe locuri de muncă în străinătate printre care și 800 locuri de muncă (500 de femei și 150 de cupluri) pentru Spania – munca sezonieră – cules căpșuni (pentru aceste locuri de muncă se va organiza o bursa în trimestrul IV 2016). Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul AJOFM din Rm. Vâlcea, str. Dacia, nr. 8, et. II – III, sau la telefon 0250. 735.608.