Absolvenții școlilor, așteptați la AJOFM Vâlcea


• aceștia au la dispoziție două luni de la finalizarea studiilor să se înscrie și să primească indemnizație de șomaj

Absolvenții școlilor au la dispoziție 60 de zile pentru a se prezenta la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea, să fie luați în evidențe și să primească indemnizație de șomaj, până la începerea altor studii sau până la angajare. Până-n prezent, potrivit declarației purtătorului de cuvânt al AJOFM Vâlcea, Liviu Cochirlea, au fost înregistrați 300 de tineri. Totuși, se așteaptă ca numărul lor să crească. În plus, absolvenții au șansa de a participa la o bursă a locurilor de muncă, organizată în septembrie, dar au parte și de consiliere, cursuri de calificare, iar angajatorii care-i încadrează în muncă, de subvenții. Menționăm că-n cazul unui absolvent indemnizația de șomaj este de 250 lei/lună. La nivel de județ, vor finaliza studiile, anul acesta, 3.000 de tineri.