A zecea ediţie la Şcoala politică „I. Gh. Duca”


Între 26 şi 28 octombrie, la Horezu va avea loc cea de-a X-a ediţie a Şcolii Politice „I. Gh. Duca”, având ca princi­pa­lă temă de dezbatere „Rolul Parti­dului Naţional Liberal în cadrul alian­ţelor politice, în contextul modernizării României”. Preşedintele tinerilor libe­rali vâlceni, consilierul judeţean Victor Popescu, a precizat că la acest eveni­ment vor participa multe dintre perso­na­lităţile liberale, precum: Mihai Ale­xan­dru Voicu – vicepreşedinte PNL la nivel naţional, Dinu Zamfirescu – pre­şe­dintele senatului de onoare al PNL, deputaţii Ludovic Orban şi George Ştirbu, Stelian Fedorca – secretarul de stat din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, precum şi preşedintele TNL la nivel naţional, Florin Alexe. Gaz­dele, ca şi în ceilalţi ani, sunt ing. Jean Decuseară – preşedinte de onoare al PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican – preşedintele PNL Vâlcea, vicepre­şe­dinţii Dan Niţu şi Ilie Fârtat, primarul Emi­lian Frâncu – preşedintele PNL Râmnicu Vâlcea.

Manifestările vor începe sâmbătă, de la ora 9.30, la statuia din oraşul Horezu a fostului prim-ministru liberal din perioada interbelică, I Gh. Duca, fiind programat un moment comemo­rativ. Începând cu ora 10.00, în sala de conferinţe a Casei de cultură „Cons­tantin Brâncoveanu” din Horezu, tinerii liberali vor participa la seminarii şi co­loc­vii pe tema prezentului şi viitorului liberalismului românesc în actualul context socio-politic, susţinute de per­sonalităţile invitate. Tot sâmbătă, la ora 15.00, este programată şi o conferinţă de presă. Duminică, 28 octombrie va avea loc festivitatea de încheiere a celei de-a X-a ediţii a şcolii politice şi înmânarea diplomelor de participare de către vicepreşedintele Mihai Voicu, urmând ca cei peste o sută de partici­panţi din ţară să se deplaseze la Com­ple­xul muzeal Măldăreşti ce reuneşte Culele Greceanu, Duca, precum şi Ca­sa Memorială I. Gh. Duca. „Şcoala poli­tică de la Horezu este cel mai im­por­tant eveniment din calendarul anu­al de activităţi al tinerilor liberali vâl­ceni. Ne bucurăm că am reuşit şi anul acesta să reînnodăm tradiţia TNL, mai ales că la această ediţie participă tineri din aproape toate judeţele ţării, pre­cum şi din majoritatea localităţilor din judeţul Vâlcea. Am convingerea că, odată cu acest eveniment, PNL Vâlcea dă startul precampaniei pentru alege­rile parlamentare, scrutin ce va aduce partidului, pentru prima dată în istorie, patru parlamentari liberali”, a declarat Victor Popescu.

Ion Gheorghe Duca s-a născut la 20 decembrie 1879 în Bucureşti şi a decedat la 29 decembrie 1933, în Si­naia, în urma unui asasinat executat de aşa – numiţii Nicadori, din cauza efor­turilor sale de a opri avântul mişcării fasciste Garda de Fier. A fost unul dintre cei mai tineri parlamentari liberali (ales în Camera Deputaţilor în 1908, la doar 29 de ani) şi a devenit cel mai tânăr ministru liberal (1914, Mi­nistru al Educaţiei, 35 de ani) din peri­oada ante-comunistă. A fost Preşe­din­te al Partidului Naţional Liberal (1930 – 1933) şi Prim-ministru al României (14 noiembrie – 29 decembrie 1933).