A început invazia galbenă la Govora!


• edilul liberal Mihai Mateescu spune că localitatea sa va fi asaltată tot mai des de chinezi, în perioada următoare

Recent, Băile Govora a fost gazda unui prim grup oficial de turiști veniți tocmai din Nanjing, districtul Pukou, China, după simpli­fi­carea procedurii de acordare a vizelor de intrare în România pentru grupuri în cadrul unui acord de cooperare între Ministerele de Turism și Externe din cele două țări.
„I-am întâmpinat la primărie după tradiție, cu pâine și sare, cu elevi de la Liceul Tehnologic din Govora, îmbrăcați în costume naționale. Au primit și mai multe suveniruri din cadrul proiectului «Dezvoltarea și consolidarea turismului din orașul Băile Govora prin promovarea turismului local», finanțat prin POR 2007-2013, constând în pliante și materiale multimedia pe suport CD și DVD. Ce să vă spun? Eu cred că a fost startul unei frumoase prietenii, vorba filmului, iar în perioada următoare vom ajunge o destinație tradițională pentru chinezi și spun asta pentru că avem deja mai multe borne confirmate în calendarul nostru imediat”, ne-a declarat Mihai Mateescu.