A început curățenia pentru sezonul rece, în Vlădești


• discuții pe tema: cine taie vârfurile copacilor crescute haotic, aproape de rețelele electrice?
Curățenia pentru sezonul rece reprezintă, în prezent, un obiectiv al administrației publice din comuna Vlădești, dar, din păcate, orice treabă are și unele obstacole. În prezent, în Vlădești, se desfășoară lucrări de curățenie a vegetației crescute haotic, inclusiv îndepărtarea ramurilor din apropierea rețelelor electrice. Problema apare aici: s-ar fi auzit unele vorbe din partea reprezentanților Direcției Silvice Vâlcea legate de tăierea acestor crengi. Asta deși, potrivit declarației primarului Adrian Cosac, silvicultorii vâlceni ar fi fost înștiințați cu privire la ramurile crescute până aproape de rețelele electrice, dar nu ar fi luat măsuri. Mai mult, an de an, în această perioadă, muncitorii din Vlădești se ocupă de acest aspect, îndepărtând pericolul.
„Dacă nimeni nu face și această treabă, am decis să îndepărtăm noi pericolul. Am înțeles, din discuțiile purtate cu angajații CEZ, că ei intervin pe rețelele de medie tensiune. Oricum, noi ne facem treaba pentru a îndepărta pericolele și solicităm și sprijinul celor de la Direcția Silvică Vâlcea. Nu vrem decât mai multă colaborare”, a declarat edilul Adrian Cosac.
Tot ce face administrația publică din Vlădești ține de îndepărtarea vârfurilor ramurilor crescute haotic, care pun în pericol rețelele electrice.