A devenit oficial: Oltchim va juca turul semifinalelor Ligii Campionilor în Bucureşti!


• meciul cu Gyor va avea loc pe 6 aprilie
 

În cursul zilei de ieri, printr-un comunicat de presă, oficialii de la Oltchim au făcut publică locaţia în care echipa de handbal va disputa meciul tur din semifinalele Ligii Campionilor, programat în data de 6 aprilie, în compania formaţiei maghiare ETO Gyor. Astfel, deşi miercuri se părea că „balanţa” va înclina spre Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea, iată că Polivalenta din Capitală a fost cea care a avut câştig de cauză, decizia fiind motivată şi de raţiuni financiare, clubul urmând să vândă cu aproximativ 2.000 de bilete mai mult decât ar fi făcut-o la propria arenă.
 

Oficialii de la Oltchim fac apel la suporteri şi îi roagă să fie aproape de echipă
 

„Legat de locul desfăşurării jocului din 6 aprilie, aşa cum Federaţia Europeană a insistat pe crearea unei audienţe din ce în ce mai mare pentru promovarea handbalului feminin, datorită interesului mare pe care îl preconizăm la jocul nostru, dar şi din raţiuni economice, pentru că este ştiută situaţia financiară precară a clubului, va informăm că acesta este Sala Polivalentă din Bucureşti, cu 5.211 locuri (comparativ cu cea din Vâlcea, 3.100 locuri).

Înţelegem şi noi, la rândul nostru, că va fi greu pentru spectatorii din Râmnicu Vâlcea să se deplaseze la Bucureşti, că acest joc poate însemna un efort financiar în plus, dar de cealaltă parte, ştim şi aveam încrederea că suporterii nu îşi vor abandona echipa la greu. Am informat în permanenţă publicul despre greutăţile financiare ale echipei, este cunoscut faptul că jucătoarele au rămas la echipă, chiar şi neplătite două luni, doar pentru spectatori şi performanţă, iar acum, când mai este foarte puţin până la atingerea obiectivului, este nevoie de înţelegere mai mult ca oricând.

Este rugămintea şi apelul pe care clubul îl adresează spectatorilor, de a strânge rândurile, de a-i invita să participe la ambele jocuri din semifinală, în număr cât mai mare, de a da dovadă de înţelegere, fair-play şi un comportament civilizat în ambele arene şi să nu răspundă niciunei provocări venită din partea intereselor proprii, politice, etnice şi de altă natură.

În concluzie, datele de desfăşurare a jocurilor vor fi: 6 aprilie 2013, ora 18.00, Oltchim – Gyor şi 11 aprilie 2013, ora 19.00 (ora locală), Gyor – Oltchim”, se arată în comunicatul de presă, publicat pe site-ul oficial al Clubului Sportiv Oltchim (www.cs-oltchim.com).
 

Posesorii de abonamente din Sala „Traian” nu trebuie să se îngrijoreze. Ele rămân valabile şi pentru Polivalenta din Bucureşti
 

În acelaşi comunicat de presă, reprezentanţii clubului Oltchim oferă câteva informaţii pentru cei care deţin abonamente, valabile pentru acest sezon competiţional, în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea: „Menţionăm că abonamentele emise de club pentru sala din Râmnicu Vâlcea rămân valabile şi pentru sala din Bucureşti. Posesorii de abonamente sunt rugaţi a contacta clubul pentru a fi informaţi de modul cum vor intra în posesia tichetelor de acces. Amănunte privind procurarea de bilete şi preţurile acestora vor fi comunicate cât mai curând posibil”.
 

Berbecaru: „Cu sponsorizări şi încasări din bilete, ieşim mult mai bine decât dacă am fi rămas la Vâlcea”
 

Într-un interviu oferit în presa centrală, preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru a declarat că, în urma partidei tur din semifinalele Ligii Campionilor, dintre Oltchim şi ETO Gyor, disputată în Sala Polivalentă din Capitală, clubul va avea, în mod cert, mai multe încasări decât dacă meciul s-ar juca în Sala „Traian”: „În primul rând, cererea de bilete este imensă, astfel că vrem să dăm şansa unui număr mai mare de spectatori să asiste la meci. Am fost informaţi că vom avea la dispoziţie 5.211 locuri în Sala Polivalentă din Bucureşti. Apoi am refăcut un calcul din punct de vedere financiar, iar cu sponsorizări şi încasări din bilete, ieşim mult mai bine decât dacă am fi rămas la Vâlcea”.

Programul semifinalelor (conform www.ehfcl.com)
 

Oltchim Râmnicu Vâlcea – ETO Gyor

6 aprilie (tur-România) şi 11 aprilie (retur-Ungaria)

Larvik HK – Krim Ljubljana

6 aprilie (tur-Norvegia) şi 13 aprilie (retur-Slovenia)