Headlines Politica si Administratie

Fără număr, fără număr, fără număr!!! Crește coeficientul indemnizației primarilor

23 Mai 2017

Coeficientul folosit pentru calculul indemnizaţiei primarilor şi viceprimarilor de oraşe a fost majorat cu o unitate în grila alocată acestora în propunerea legislativă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, primarii vor primi lunar între 13.050 şi 7.250 de lei brut, în funcţie de numărul de locuitori ai unităţii teritoriale administrate, stabilit de Comisia de muncă a Senatului. Conform paginii oficiale a Camerei Superioare, primarii de municipiu reşedinţă de judeţ, primarii de sector, primarii oraşelor cu peste 200.000 de locuitori…

Headlines Politica si Administratie

La Măldărești e nevoie de șofer pentru microbuzul școlar

23 Mai 2017

Primăria comunei Măldăreşti organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcţiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează: bibliotecar; șofer (transport școlari). Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: • să aibă cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul…

Actualitate Headlines

Neclarități, noutăți, dar și acuze privind situația gropii de la Măldărești

23 Mai 2017

Două probleme cu impact major asupra mediului au fost dezbătute ieri, la sediul Instituției Prefectului Vâlcea: neînțelegerile iscate între autoritățile locale din Drăgoești și reprezentantul firmei care se ocupă cu salubritatea și situația gropii de gunoi din Măldărești. Au răspuns prezent invitației prefectului Florian Marin directorii instituțiilor de mediu din județ, firme ce se ocupă cu salubritatea în Râmnic și-n județ, dar și viceprimarul municipiului nostru, Eusebiu Vețeleanu. Primele discuții în contradictoriu au avut loc între primarul comunei Drăgoești, Gheorghe Melente,…

Agricultura Headlines

Vâlcea, în topul pagubelor agricole!

23 Mai 2017

• suprafețele pomicole afectate de gerul de Paști ating cote impresionante La nivel național, peste 53.000 de hectare de vii, livezi și culturi mari au fost afectate de înghețul din luna aprilie, potrivit datelor Ministerului Agriculturii. Aproximativ 11.000 hectare sunt în județul nostru. Gradul de afectare a culturilor este specificat în procesele verbale întocmite de către Comisiile de constatare și evaluare a pagubelor, înființate prin decizie a Prefecților, conform Ordinului ministrului mediului și pădurilor și al ministrului administrației și internelor nr. 1422/2012…

Actualitate Agricultura Headlines

Fermieri, pregătiți-vă: Încep controalele!

23 Mai 2017

Din luna iunie, vor fi demarate procedurile pentru controlul administrativ, inclusiv pentru controlul preliminar al cererilor unice de plată depuse în cadrul Campaniei 2017. Conform legislației, în intervalul 1 iunie – 1 iulie, se va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora precum și transmiterea eșantioanelor, potrivit dispozițiilor Regulamentului nr. 2.333/2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014. De asemenea, între 1 iulie – 1 octombrie 2017, se va efectua controlul…

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Produse de ultimă generație oferite la tombola „E-factura îți utilează casa”!

Tehnologia a transformat radical casele românilor. De la becul cu incandescență, înlocuit de tehnologia LED și televizorul din sufragerie, care în locul tubului catodic a primit un ecran cu o diagonală de peste un metru, nimic nu mai seamănă cu aparatele de acum 10, 20 sau chiar 30 de ani. Pentru că trăim într-o epocă în care lucrurile se schimbă rapid în jurul nostru, CEZ Vânzare oferă clienților săi produse de ultimă generație, atunci când își optimizează modul de a primi factura la electricitate, prin abonarea la factura electronică CEZ Vânzare.
Mai multe AICI

Politica si Administratie

E nevoie de patru consilieri la Bujoreni

Primăria Bujoreni organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a patru funcții publice…

Social

Târgul de la Râureni, închis pentru modernizare

Autoritățile locale din Râmnic au dezbătut, în această dimineață, printre altele, problema Târgului de la…

Economie

Vești bune pentru fermieri de la Direcția Agricolă: Încă o șansă la subvenția de tomate!

• 57 de dosare pentru noul minimis la roșii au fost înregistrate deja la Direcția…

Actualitate

Neclarități, noutăți, dar și acuze privind situația gropii de la…

Două probleme cu impact major asupra mediului au fost dezbătute ieri, la sediul Instituției Prefectului Vâlcea: neînțelegerile iscate între autoritățile…

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactori (tehno@curierul.ro):
Bogdan Burcea, Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2017
L Ma Mi J V S D
« Apr    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031