Încă o săptămână de întârziere pentru vânzarea Oltchim


 

Bursa.ro scrie că administratorii judiciari ai Oltchim (OLT) au anunţat, vineri, că reprogramează Adunarea Generală a Creditorilor, de pe 11 decembrie, pe 18 decembrie, la cererea creditorilor: „Adunarea are, pe ordinea de zi, aprobarea contractelor de vânzare a activelor combinatului către investitorii selectaţi. În octombrie, Oltchim a anunţat că Chimcomplex Borzeşti va achiziţiona şase din cele nouă pachete de active scoase la vânzare, pentru 127 milioane de euro. Totodată, în contractul de vânzare de active, încheiat între Oltchim SA şi Dynamic Selling Group SRL, cu privire la Pachetul 6, preţul tranzacţiei reprezintă echivalentul în lei al sumei de 1.900.000 euro, potrivit companiei. Cele nouă pachete de active scoase la vânzare de combinatul chimic sunt: fabrica de sodă, fabrica de oxialcooli, fabrica de polioli, serviciile din perimetru, 1.000 de vagoane, procesarea PVC, petrochimia/PVC, Rafinăria Bradu şi fabrica de Anhidridă ftalică”.
„Creditorii urmează să discute aprobarea ofertelor acceptate şi respingerea celor primite de la alţi investitori. Pachetele dorite de Chimcomplex sunt Pachetul Clorosodice, Pachetul Oxi-alcooli, Polioli, Servicii pe Teren, Pachetul Vagoane şi, parţial, Pachetul VCM/PVC. Oltchim a mai anunţat, până acum, că finalizarea procesului de vânzare se anticipează a avea loc în prima parte a anului 2018”, mai scrie Bursa.ro.