918 persoane au trecut pe la ghișeele CAR Pensionari


Luna trecută, 918 persoane au apelat la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnic, solicitând împrumuturi în sumă totală de 1.800.000 lei. S-au realizat 10 împrumuturi pentru 6.000 lei, 15 a câte 5.000 lei, 25 a câte 4.000 lei. Pentru valori cuprinse între 1.000 și 2.000 lei, s-au înregistrat 282 de cereri. La polul opus, adică pentru sume până-n 500 lei, s-au realizat 52 de împrumuturi. Recordul îl reprezintă un împrumut de 50 lei, urmat de altul de 100 lei. S-au mai înregistrat: două împrumuturi a câte 150 lei, șase a câte 600 lei, opt a câte 300 lei, 10 a câte 400 lei și 24 a câte 500 lei. În luna mai, s-au înscris 92 de noi-membri, mai mult ca-n celelalte luni, din care 13 sunt salariați. S-au retras 11 persoane și, din păcate, au decedat 52. Moștenitorii celor decedați au primit din partea conducerii CARP Râmnicu Vâlcea ajutoare financiare în valoare de 32.420 lei.

23 de vâlceni și-au luat ochelari; 21 au plecat la tratamente

În luna mai, 23 de vâlceni au primit ajutor financiar pentru procurarea de ochelari, iar 21 au reușit să meargă la tratamente în stațiuni, fiind ajutați cu suma totală de 1.050 lei. La cabinetul de stomatologie au apelat 100 de pacienți, iar la masaj – 13. La frizerie au apelat 95 de persoane, la coafor – 113, la croitorie – 64, iar la cizmărie – 10. Clubul „Alexandru M. Alexiu” a fost frecventat de 377 de persoane. Datele ne-au fost furnizate de către Grigore Răban, președinte CARP Râmnicu Vâlcea.