9000 de vâlceni cu buletinele expirate


În zilele noastre, încă ne mai confrun­tăm cu fenomenul persoanelor care refuză să-și facă sau să-și reînnoiască cărțile de identitate. Multă lume nu conștientizează importanța acestui act, iar alții amână preschimbarea buletinului, punând pe primul loc munca agricolă. La nivelul județului Vâlcea, aproximativ 9000 de cetățeni au cărțile de identitate expirate. Pentru a preschimba buletinul, nu-ţi trebuie decât câteva acte și achitarea unei taxe modice. Mai precis, este nevoie de: actul de proprietate al imobilului (în cazul celor care locuiesc la bloc) sau a contractului de vânzare – cumpărare (cei de la case), a certificatului de naștere; original și copie, certificatului de căsătorie, original/copie și a vechiului buletin.