9 mai, marcată şi-n Râmnic


Ca-n fiecare an, Ziua Europei este marcată şi-n Râmnicu Vâlcea. Astfel, miercuri, 9 mai, Instituţia Pre­fectului, în colaborare cu Garni­zoana Râmnicu Vâlcea, organizea­ză o ceremonie dedicată Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite şi Zilei Uniunii Europene. Manifestarea are loc la sediul Prefecturii, cu începere de la ora 10.00. Se va intona Imnul Naţional al României şi cel al UE şi vor fi arborate cele două drapele. Totul se va încheia cu defilarea gărzii de onoare.