„Vreau să începem cât mai repede lucrările la apă și canalizare”


• declară primarul Dumbravă de la Stoenești

Primarul Gheorghe Dum­bravă este dezamăgit de faptul că localitatea Stoenești ar putea fi „prinsă” în masterplanul ju­de­țean al Apavil de-abia în anul 2018.
„Eu nu pot să aştept atât pentru a introduce apa şi canali­zarea în localitate. Am decis să facem un proiect european pen­tru satele care alcătuiesc fosta comună Cacova, adică Do­bri­ceni, Mogoşeşti, Budurăşti, Su­seni, Gruieri şi Bârlogu. Suntem în urmă cu aceste lucrări şi vreau ca, de anul viitor, să nu mai vorbim despre apă sau canalizare. Sper ca în primăvara acestui an să înceapă lucrările la apă şi canalizare, astfel încât să le finalizăm cât mai repede”, declară primarul Dumbravă.
Reamintim cititorilor că, în ceea ce privește comuna Stoe­nești, multe dintre lucrările edili­tare de importanță pentru locu­i­tori s-au efectuat după anul 2012. Adică tocmai de la mo­men­tul în care actualului edil, Gheor­ghe Dumbravă, i-au fost încredințate destinele cetățenilor din comună. Aprecierea de care se bucură edilul este una destul de mare în rândul cetățenilor, nu întâmplătoare fiind victoria sa cu un scor excelent la ultimele alegeri locale, organizate în luna iunie a anului 2016.