64 de hoţi au fost prinşi în flagrant, într-o singură lună


• conform raportului prezentat de comisarul şef al poliţiei Vâlcea, Florian Marin, la sfârşitul săptămânii trecute
 

În cursul lunii iunie, poliţiştii din cadrul IPJ Vâlcea, în urma cercetă­rilor şi a investigaţiilor efectuate, au reuşit identificarea a prezumtivilor autori în 86 de cazuri. Mai mult, s-au prins în flagrant 64 de autori, care au săvârşit fapte penale. Din aceste  86 de cazuri, în 80 dintre ele, cercetările s-au efectuat sub aspectul comiterii infracţiunii de furt şi furt calificat. De asemenea, au fost identificaţi principalii suspecţi în 79 de cazuri cu autor necunoscut, iar faţă de 479 de autori a fost începută urmărirea penală, se mai arată în raport.