Consiliul Județean a aprobat ajutor financiar de câte 100.000 lei pentru primăriile Berbești, Câineni, Dăești, Drăgoești și Milcoiu


• banii avizați de legislativ din fondul de rezervă propriu sunt destinați continuării și finalizări unor obiective de investiții

Cele cinci primării au primit, recent, o veste bună în ceea ce privește sprijinul financiar asigurat de către legislativ. Astfel, prin votul consilierilor, primăria Câineni va primi doar 100 din cei 200.000 lei solicitați pentru decontarea lucrărilor în cadrul proiectului „Reabilitarea Cămin Cultural Greblești”, primăria Dăești a primit undă verde pentru aceeași sumă destinată acoperirii datoriilor de la sediul administrației iar pentru sistemul centralizat de alimentare cu apă, canalizare, epurarea apelor uzate și reabilitarea infrastructurii de drumuri,  Drăgoeștiul va trebui să se mulțumească  tot cu o sută de mii din cei 250.000 solicitați.  Pentru finalizarea așezământului cultural Tepșenari, primăria Milcoiu a cerut suma de 200.000 lei pentru achiziția unei centrale termice dar și pentru utilități iar Berbeștiul a solicitat 100.000 lei pentru asfaltarea unor drumuri de interes local, realizat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, OUG 28/2013.