616 amenzi, de 149.020 lei în numai două zile


În acest sfârşit de săptămână, s-a des­făşurat o acţiune în sistem integrat cu efec­tive de ordine publică, poliţie rutieră, inter­venţie rapidă, poliţia transporturi feroviare şi prevenirea criminalităţii, precum şi o acţiune în sistem cascadă între orele 14,00-21,00, pe linia vitezei de deplasare a autovehiculelor împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Argeş, Gorj, Olt şi Sibiu.

Această acţiune a fost desfăşurată atât în municipiile Râmnicu Vâlcea şi Dră­gă­şani, în oraşele Horezu, Bălceşti şi ­Bre­zoi, cât şi în zonele limitrofe acestora, dar o atenţie sporită s-a dat locaţiilor în care sunt organizate tabere şcolare sau sunt planificate activităţi cultural educative la care participă copii, respectiv Călimăneşti, Brezoi – Malaia – Voineasa, Horezu.

Poliţiştii din cadrul formaţiunilor rutiere au acţionat pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor ce încalcă prevederile legale referitoare la regimul cir­cu­laţiei rutiere, respectiv viteză excesivă şi neadaptată şi conducerea sub influenţa bău­turilor alcoolice ori substanţelor stupe­fiante. În cadrul acestei acţiuni, în zilele de 12 şi 13 iulie, 399 de poliţiştii au acţio­nat pentru prevenirea şi combaterea fap­telor antisociale ce se comit de regulă în mediul rural, în localuri de alimentaţie publică,  a infracţiunilor cu violenţă,  furturilor etc.

Autospecialele de poliţie rutieră au fost amplasate în punctele identificate ca vulne­ra­bile din punct de vedere al riscului de pro­ducere al accidentelor rutiere, având astfel scopul de combatere a cauzelor gene­ra­toa­re de accidente rutiere. În cele două zile, au fost constatate 10 infracţiuni şi aplicate 616 con­travenţii, în valoare totală de 149.020 lei.