500 de joburi vacante pentru vâlceni


Vâlcenii fără un loc de muncă sau cei aflaţi în căutarea unui job au de unde alege. În prezent, oferta Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Vâlcea conţine aproximativ 500 de locuri de muncă vacante, un lucru bun având în vedere că a crescut uşor şi numărul joburilor destinate celor cu studii superioare. Astfel, la ultima categorie, sunt la mare căutare inginerii chimişti, inspectorii pentru primării, director economic, medic şef laborator şi kinetoterapeut. Pentru studii medii, este nevoie de foarte mulţi confecţioneri textile. Sunt societăţi ce angajează câte 10 confecţioneri textile şi o firmă gata să recruteze 100 de confecţioneri pentru Râmnic şi Drăgăşani. De asemenea, sunt locuri vacante pentru secretare, cameriste, bucătari, ospătari, dar şi pentru muncitori necalificaţi.