500 de galiceni au depus cererile pentru introducerea apei curente


• primarul Ion Năfliu și „vicele” Florea Udrea pregătesc modernizarea mai multor drumuri de interes local
Dacă prin alte localități, autoritățile să plâng că au introdus rețele de alimentare cu apă, dar locuitorii nu doresc sau nu au posibilități financiare pentru a se conecta la aceste facilități, situația este cu totul alta în Galicea. În localitatea păstorită de liberalii Ion Năfliu și Florea Udrea (foto), oamenii care încă nu au rețeaua de apă la porțile caselor abia așteaptă să se racordeze la aceste facilități. De altfel, pentru urmă­torul mandat, cei doi aleși din Galicea își propun să finalizeze lucrările la rețeaua de alimentare cu apă la poartă, astfel încât orice locuitor al comunei să aibă posibilitatea de a se racorda la această facilitate.
Cu multă amabilitate, viceprimarul Florea Udrea ne-a oferit câteva informații legate de stadiul lucrărilor pentru branșarea locuitorilor la rețeaua de apă: „Până acum, 500 de locuitori ai comunei noaste au depus cererile pentru branșarea la rețeaua de apă potabilă. Ne bucură să vedem acest interes sporit al cetățenilor noștri pentru folosirea unei investiții la care am lucrat mult. Oamenii sunt cât se poate de receptivi și doresc să aibă în casele lor apă curentă. Realizăm aceste branșamente înainte de modernizarea unor drumuri sătești, pentru ca lucrările să se poată face în ordinea firească. Adică să nu fim nevoiți să spargem drumurile proaspăt asfaltate pentru a efectua lucrările de branșare.”

Galicea are 118 kilometri de drumuri!

„Vicele” Florea Udrea ne-a dezvăluit și faptul că mai multe drumuri din Galicea vor fi modernizate în perioada următoare. „Alături de șeful ISU și responsabilul pentru drumuri, facem un inventar al căilor de comunicații rutiere din comuna noastră. În total, Galicea are 118 kilometri de drumuri. În perioada următoare, vrem să modernizăm mai multe drumuri de interes local, în toate satele. În inventarul pe care îl facem se vor regăsi și toate lucrările care mai sunt necesare. Le vom face în această primăvară pentru ca oamenii din comună să își poată desfășura activitățile în bune condiții”, a completat inimosul viceprimar din comuna Galicea.