5 Iunie – Ziua Mondială a Mediului Redefinește, Reconstruiește, Restaurează


           În fiecare an, pe data de 5 iunie se sărbătorește Ziua Mondială a Mediului, unul dintre evenimentele ecologice considerate cel mai mare și reprezentativ în domeniul acțiunilor care au ca scop protejarea mediului. Aniversarea acestei zile a fost stabilită în anul 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Tema din acest an este “Reconstrucția ecologică”. Totodată, ONU dă startul unui „Deceniu al refacerii ecosistemelor naturale”.

           Amenințările cu care se confruntă ecosistemele sunt defrișarea pădurilor, poluarea apelor, drenarea zonelor umede, supra-exploatarea pentru pescuit a mărilor și oceanelor, erodarea solurilor. Restaurarea și alte soluții naturale pot furniza o treime din atenuarea necesară până în 2030 pentru a menține încălzirea globală sub 2 C, ajutând în același timp societățile și economiile să se adapteze la schimbările climatice.

            Pădurile furnizează apă potabilă unei treimi din cele mai mari orașe din lume, ele susținând, de asemenea, 80%, 75% și, respectiv, 68% din toate speciile de amfibieni, păsări și mamifere.  Degradarea ecosistemelor afectează deja bunăstarea a cel puțin 3,2 miliarde de oameni – 40% din populația lumii, în fiecare an pierzându-se 10 milioane de hectare de păduri. Eroziunea solului și alte forme de degradare costă lumea mai mult de 6 trilioane de dolari pe an în producția de alimente pierdute și alte servicii ecosistemice. Restaurarea doar prin agrosilvicultură are potențialul de a spori securitatea alimentară pentru 1,3 miliarde de persoane.

           Cu prilejul sărbătoririi Zilei Mondiale a Mediului, Agenția pentru Protecția Mediului Vâlcea va participa, în calitate de partener, sâmbătă 5 iunie 2021, la a II-a ediție a Simpozionului Județean ECO-SILVA 2021, organizat de Liceul Tehnologic Forestier din Râmnicu Vâlcea. Scopul proiectului îl constituie formarea unor atitudini și comportamente pentru protecția și conservarea mediului înconjurător, dezvoltarea intelectuală, civică și socială a participanților, promovarea și îmbunătățirea imaginii Liceului Tehnologic Forestier. Proiectul se adresează cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. Simpozionul se desfășoară pe două secțiuni, “Pădurea – Un ecosistem miraculos” și “Protecția mediului – O necesitate”, în cadrul cărora au transmis lucrări profesori din județele Cluj, Olt, Argeș, Neamț, Iași, Satu Mare și Vâlcea.

REDEFINEȘTE! RECONSTRUIEȘTE! RESTAUREAZĂ!
ACUM E MOMENTUL

Material realizat cu sprijinul Departamentului de Comunicare al APM Vâlcea