39 milioane lei pentru refacerea pagubelor provocate de inundații


• județului nostru i s-a alocat cea mai mare sumă de bani
Guvernul a aprobat, în ședința din data de 6 iulie, alocarea sumei de 201,423 milioane lei pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate de precipitațiile din perioada mai-iunie 2016.
Județul Vâlcea a primit cea mai mare sumă alocată, respectiv 39 milioane lei. La nivelul județului Vâlcea, fondurile solicitate au vizat obiective ale infrastructurii locale de pe raza a 20 de localități afectate în perioada menționată, impunându-se de urgență efectuarea unor lucrări de refacere a drumurilor, podurilor, punților pietonale, a canalelor pentru scurgerea apelor pluviale, a rigolelor, precum și a rețelelor de alimentare cu apă distruse în urma precipitațiilor abundente înregistrate pe raza județului Vâlcea.
În urma pagubelor estimate în baza evaluărilor realizate de către autoritățile administrației publice locale, de către reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de urgență Vâlcea și de către cei ai Instituția Prefectului – județul Vâlcea, cele mai mari sume de bani au fost aprobate pentru localitățile Vaideeni – 6.982 mii lei, Budești – 3.837 mii lei și Scundu – 2.970 mii lei.