38 de călători în atenția polițiștilor TF


• o femeie, accidentată pe calea ferată, traversând fără să se asigure

În această săptămână, poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi Vâlcea şi cei din cadrul posturilor de poliţie TF subor­do­nate au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică în sta­ţii şi pe trenurile de persoane, combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală (furturi de la călători, de la in­frastruc­tura feroviară, aruncări cu piatra asupra garniturilor de tren etc.) şi a fenomenului de călătorie frauduloasă. În urma activităţilor întreprinse şi a acţiunilor executate în ramura transporturi feroviare, au fost patrulate 35 de trenuri şi 31 de staţii, au fost depistaţi 38 călători frauduloşi, de la care au fost încasate suprataxe în valoare de 227 lei, au fost efec­tua­te 9 controale şi au fost constatate 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3700 lei. La data de 10.08.2011, poli­ţiş­tii Postului de Poliţie TF Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi cu privire la accidentarea unei persoane de sex feminin în apro­pierea podului de cale ferată ce traversează râul Olăneşti. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că victima de 36 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, s-a angajat în traversarea liniei de cale ferată fără să se asigure (asculta muzică la te­le­fonul mobil având căştile la urechi) şi a fost acroşată de trenul accelerat 1727, ce circulă pe relaţia Sibiu- Craiova. În urma accidentului victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Râmnicu Vâlcea, unde a rămas inter­na­tă pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, în dimineaţa aceleaşi zile locomotiva trenului personal 2076, care circula pe relaţia Râmnicu Vâlcea – Piatra Olt, a luat foc, în zona staţiei CF Fişcălia, datorită unor defecţiuni la sis­te­mul de ventilare. Incidentul a fost anunţat printr-un apel de urgenţă 112 şi focul a fost stins de pompieri. Circulaţia fero­viară nu a fost afectată însă trenul a plecat spre destinaţie cu o întârziere de 110 minute. Nu au fost victime, iar în tren se aflau circa 20 călători.