3500 de elevi vâlceni, beneficiarii concursului „Mesajul meu antidrog”


Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vâlcea lansează la nivelul judeţului ediţia a XII–a a concursului naţional „Mesajul meu antidrog”, având ca temă „Colorează-ţi viaţa altfel…fără droguri!”. Ediţia a XII–a a concursului se desfăşoară în intervalul februarie – iulie a.c., în cadrul instituţiilor din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din toate judeţele ţării şi din Bucureşti. „Mesajul meu antidrog” reprezintă un proiect de tradiţie al Agenţiei Naţională Antidrog, un exemplu de bune practici în domeniul cooperării cu instituţiile de învăţământ şi un cadru adecvat de manifestare a copiilor şi tinerilor cuprinşi într-o formă de învăţământ, contribuind, alături de celelalte activităţi de acest gen, la formarea de convingeri de viaţă sănătoase în rândul acestui segment de populaţie. Parteneri în proiect, alături de ANA, sunt Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Scopul concursului este menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri (prevalenţa), reducerea cazurilor de noi consumatori (incidenţa) în rândul populaţiei din învăţământul preuniversitar (gimnazial şi liceal), iar obiectivul general este creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber Obiectivele specifice ale proiectului urmăresc dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflată într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri, precum şi creşterea influenţei factorilor de protecţie pentru evitarea sau cel puţin întârzierea debutului consumului de alcool, tutun şi droguri.
Secţiunile ediţiei a XII-a sunt eseu literar, film de scurt metraj (10 – 15 minute), spot (30 – 60 secunde), arte vizuale (grafică în tuș sau creion și pictură cu acuarelă, tempera, guașe, tehnică mixtă – format A3) şi sport, iar criteriile de evaluare a lucrărilor urmăresc încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului. La etapa națională vor fi promovate doar lucrările care au obținut locul I pe fiecare grupă de vârstă. Comisiile de evaluare de la nivel județean vor fi formate din reprezentanți ai Instituțiilor partenere. La nivelul judeţului Vâlcea, beneficiarii direcţi ai concursului sunt aproximativ 3500 de tineri din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu). Beneficiarii indirecţi sunt cadrele didactice, familia, prietenii şi societatea în general.