350 de poliţişti „în stradă”!


• s-a acordat o atenţie deosebită tuturor zonelor publice aglomerate, iar poliţiştii de la transporturi au patrulat în trenurile de călători
În perioada  30 decembrie 2015 – 3 ianuarie 2016, peste 350 de poliţişti au acţionat zilnic pentru combaterea fenomenului infracţional şi pentru ca minivacanţa de Revelion să fie petrecută în linişte. Pentru ca trecerea dintre ani să aibă loc în condiţii de siguranţă, 350 de poliţişti au acţionat pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, descurajarea elementelor infracţionale şi combaterea fenomenelor cu impact stradal în locurile în care se vor organiza manifestări specifice sărbătorilor de iarnă, fiind pregătiţi să intervină când situaţia o impune.
Din totalul poliţiştilor, 200 poliţişti au fost de ordine publică, 60 poliţişti de la rutieră, 30 de investigaţii criminale şi restul de la celelalte structuri, respectiv: poliţia transporturi, investigarea fraudelor, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase. S-a acordat o atenţie deosebită tuturor zonelor publice aglomerate, iar poliţiştii de la transporturi au patrulat în trenurile de călători (cu precădere pe rutele către municipiile unde au avut loc manifestările), precum şi în staţii şi triaje de cale ferată.
Poliţiştii rutieri au acţionat pentru fluidizarea circulaţiei şi pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere cauzate de excesul de viteză şi conducerea pe drumurile publice a autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice. Aceştia au folosit în trafic aparatele radar pe principalele artere rutiere ale judeţului, în special în locurile unde a existat risc de producere a accidentelor datorate excesului de viteză.