30 de gospodării din Vaideeni, lovite de furia apelor


Ploile din weekend-ul ce abia s-a încheiat au lovit, din nou, comunitatea din Vaideeni.  Dezastrul nu a fost atât de mare ca la precipitațiile din 2014, dar s-au înregistrat și acum pagube însemnate. Pârâul ce traversează comuna s-a umflat și a inundat 30 de gospodării. Autoritățile locale, în frunte cu primarul Daniel Băluță, s-au aflat în teren, pentru a interveni în caz de vreun pericol. Edilul Băluță chiar spunea, la un moment dat, că a devenit obișnuiță ca, la fiecare ploaie mai accentuată, comunitatea din Vaideeni să aibă de suferit. De data aceasta, apele s-au retras într-o oră și s-a putut interveni imediat pentru remedierea pagubelor.

Localnicii din Rugetu – Slătioara, izolați două zile

Nici Slătioara n-a scăpat de furia apelor. Pârâul Cerna s-a umflat la ploile din 2 iulie și-a afectat două gospodării, mai multe podețe și culturi agricole și pășuni. În satul Rugetu, apele au distrus total un pod ridicat provizoriu, care făcea legătura cu centrul comunei. Era o trecere provizorie până când se finalizau lucrările la noul pod. Două zile au stat localnicii din Rugetu izolați. Au mai fost afectate culturile agricole, pe un hectar și pășunile pe o suprafață de 6 hectare.

Șeful județului, în teren

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Costi Rădulescu, a și intrat „în pâine”. Permanent a ținut legătura cu edilii localităților afectate, făcând și deplasări în teren. După vizita în Vaideeni, unde a luat pulsul lucrurilor, Costi Rădulescu s-a deplasat la Slătioara, întrunit și Comitetul pentru Situații de Urgență, în vederea constatării pagubelor și remedierii acestora. Mai mult, potrivit declarației primarului Sorin Romcescu, din Slătioara, noul șef al județului a sunat în fiecare zi de la dezastru pentru a cunoaște situația.