3 septembrie – termen pentru procesul lui Mircia Gutău Toate probele vor fi studiate «ca la carte»


În luna aprilie, Mircia Gutău a primit una dintre cele mai bune vești din ultimii ani: Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să-i revizuiască dosarul în care a fost condamnat, soluția privării de libertate fiind casată. Numărul dosarului de la ÎCCJ este 914/1/2018, iar data formării acestuia este 3 aprilie. Părțile din dosar sunt: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, pe de-o parte, respectiv Mircia Gutău și Nicolae Dicu, pe de altă parte.
Ieri, 14 mai, de la ora 09.00, Completul de judecată nr. 6 a avut pe rol acest dosar. În această perioadă, când are loc primul termen de la ÎCCJ, Mircia Gutău ar fi trebuit să se deplaseze în Canada și SUA, ca reprezentant al Asociației municipiilor din România, însă a decis să fie prezent la București. „Am mers la Înalta Curte de Casație și Justiție cu un singur avocat, cu domnul Fieroiu. Dumnealui este singurul care a crezut în cauza mea, a fost încrezător în șansele mele și vreau să-i mulțumesc că mi-a fost alături tot timpul. Sunt convins că poate exista decât soluția achitării, deși în România este orice posibil. Important pentru mine este că am obținut revizuirea dosarului, fiind casată sentința de condamnare”, a declarat Gutău.
La termenul de ieri, judecătorii au decis ca următorul termen să aibă loc în data de 3 septembrie. „Martorii vor fi audiați din nou, toate probele vor fi studiate «ca la carte». Voi avea parte de o revizuire în folosul adevărului”, a mai spus Mircia Gutău.