23 de nou-născuți, abandonați în spitalele vâlcene


Adjunctul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, Antonie Ceaușu, a atras atenția, în cadrul unei întâlniri la sediul Instituției Prefectului, asupra unui fenomen îngrijorător care, din păcate, se extinde: abandonul maternal. De la începutul anului și până-n prezent, 23 de bebeluși au fost părăsiți de mame în spitalele din județ. Mamele recurg la acest gest invocând sărăcia, lipsa condițiilor de a crește un copil, sarcini nedorite, probleme emoționale etc. Din păcate, multe dintre acestea, imediat după naștere, părăsesc secțiile spitalelor fără a lăsa vreo dată legată de identitatea sau adresa lor. Zece nou-născuți au ajuns la asistenții maternali, cinci se află la Serviciul de recuperare al copiilor cu handicap, doi au fost cazați în centrele de plasament în regim de urgență, iar restul, reintegrați în familiile naturale. Fenomenul nu se încheie, însă. Alte minore aflate în centrele de plasament din județ așteaptă să aducă pe lume copii, iar soarta bebelușilor este incertă. DGASPC Vâlcea a decis ca, alături de Inspectoratul Școlar, să intensifice programele de informare și educație în școli și cabinetele de planning familial.