22 de localități din Vâlcea primesc fonduri de la Guvern


Prin intermediul unui comunicat de presă, președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, a anunțat că Guvernul liberal continuă să facă investiții în infrastructura de la nivel local din întreaga țară, inclusiv din județul nostru. În ultimele luni, în ciuda scăderilor veniturilor la buget, în ciuda crizei economice globale, liberalii au găsit resurse pentru a crește pensiile, pentru a crește alocațiile, pentru a aloca bani suplimentari autorităților locale și pentru a reuși să lupte cu efectele epidemiei.
În prima parte a lunii septembrie, ministrul liberal, Ion Ștefan, a alocat două tranșe de fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Este o alocare bugetară echilibrată care ține cont, în primul rând, de nevoile urgente ale comunităților locale. Prima tranșă, din data de 10 septembrie, este în valoare de 501.177.350,21 milioane de lei, pentru decontarea facturilor la lucrări pentru 805 obiective de investiții, iar în doua tranșă, din 15 septembrie, au fost date 184.014.989,20 milioane de lei, pentru decontarea a 294 de obiective de investiții.

 

Situația din Vâlcea

Pentru județul Vâlcea a fost alocată suma de 20.218.017,11 de lei în cele două tranșe pentru un total de 32 de obiective. Prin acest program, care are ca scop echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică au fost avute în vedere 22 de localități din județul Vâlcea, alături de Consiliul Județean Vâlcea. Obiectivele principale ale acestui program au ca scop dezvoltarea infrastructurii locale și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Au fost acordate fonduri pentru lucrările de modernizare a unităților sanitare (Amărăști, Câineni, Mihăești, Făurești), pentru modernizarea drumurilor locale (Vaideeni, Drăgășani, Livezi, Boișoara) și a drumurilor județene (DJ 646 B și DJ 658). De asemenea, au fost acordate fonduri pentru unitățile de învățământ de preșcolari din Bujoreni, Budești, Mateești, Râmnicu Vâlcea, Pesceana și pentru cele din învățământul gimnazial din Bujoreni (Olteni și Gura Văii), Sinești, Făurești.
„Este ceea ce PSD nu ar fi făcut niciodată, respectiv să pună pe primul loc nevoile stringente ale localităților și nu afilierea politică a unui primar sau altul. La ora actuală, este necesară continuarea unor investiții locale esențiale pentru comunitățile din respectivele localități. Guvernul liberal va continua să aloce fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii de la nivel local pentru că astfel vom asigura o îmbunătățire a calității vieții. De aceea, noi, liberalii, vom continua mereu să asigurăm finanțarea pentru investiții”, a declarat Cristian Buican, președinte PNL Vâlcea.
• Biroul de Presă al PNL Vâlcea