Anunturi Distribuție Oltenia
Archives for mai 2020
Comunicate
Conducerea Primăriei Râmnicului a adus un semn de recunoştinţă eroilor patriei
Ca urmare a faptului că restricţiile în vigoare pe perioada stării de alertă nu au permis, aşa cum s-ar fi cuvenit, organizarea unor manifestări de anvergură cu ocazia Zilei Eroilor – Înălţarea Domnului, primarul Mircia Gutău a dorit să marcheze totuşi această zi importantă pentru întreaga Naţiune română. Ca urmare, joi, 28 mai 2020, la…
Continuare about Conducerea Primăriei Râmnicului a adus un semn de recunoştinţă eroilor patrieiAnunturi Distribuție Oltenia
ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDEȚUL VÂLCEA – 04 iunie 2020
Continuare about ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDEȚUL VÂLCEA – 04 iunie 2020Actualitate
COTAR atrage atenția: opt milioane de proprietari de autovehicule vor fi afectați
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) atrage atenția Parlamentului României și celor peste 8 milioane de proprietari de autovehicule asupra consecințelor pe care le vor avea modificările la Legea RCA. Invocând grija față de consumator, de fapt se va modifica legea astfel încât păgubitul sa primească în mod direct o sumă de bani…
Continuare about COTAR atrage atenția: opt milioane de proprietari de autovehicule vor fi afectațiActualitate
Loc de parcare ocupat abuziv
De mai multe zile, un loc de parcare rezervat unei persoane cu handicap este ocupat de un autovehicul cel puţin dubios. Având plăcuţa de înmatriculare aproape ştearsă, autoturismul din imagine a ocupat locul de parcare destinat unui cetăţean (care are certificat de handicap) în parcarea din spatele Asirom (lângă blocul S2 din Râmnic). După repetate…
Continuare about Loc de parcare ocupat abuzivEveniment
Călimănești: două proiecte și peste cinci milioane de lei, din fonduri europene
Primăria orașului Călimănești a avut și are în implementare numeroase lucrări cu fonduri europene, dar și cu fonduri guvernamentale și locale. Vom aminti astăzi de două dintre cele cu fonduri europene, care au fost finalizate. Este vorba despre realizarea recepției finale a lucrărilor la Proiectul „Construire – reabilitare zonă verde «Poiana lui Căliman», Călimănești, județul…
Continuare about Călimănești: două proiecte și peste cinci milioane de lei, din fonduri europeneActualitate
Comunicat de presă PNL Râmnicu Vâlcea: ce ne interesează?
Când pui o asemenea întrebare se pot oferi o sumedenie de răspunsuri, dar răspunsul principal este CETĂȚEANUL.Contextul politic în care se vor desfășura aceste alegeri locale din anul 2020 este caracterizat de tensiunea dată de pandemia de coronavirus. Consecințele acestei crize mondiale, amplificate și de zona economică au destabilizat echilibrul din societatea românească. Cu toate…
Continuare about Comunicat de presă PNL Râmnicu Vâlcea: ce ne interesează?Comunicate
Trei străzi din Râmnic au intrat simultan în reabilitare
Trei artere de circulaţie importante, dar şi cu un grad mare de deteriorare, se află în prezent în diverse stagii de reabilitare. În sudul municipiului, în vecinătatea Platformei Chimice, s-a finalizat aşternerea de covor asfaltic pe o lungime de 1 km din strada Industriilor, iar în perioada următoare vor fi realizate marcajele stradale. Asfaltarea celor…
Continuare about Trei străzi din Râmnic au intrat simultan în reabilitareActualitate
Au fost prelungite termenele pentru depunerea cererii unice de plată şi notificarea modificărilor acesteia
Direcția pentru Agricultură Județeană Vâlcea anunță că ,în ședința de Guvern din data de 21.05.2020, a fost adoptată o Ordonanţă de urgenţă care modifică și completează OUG nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi…
Continuare about Au fost prelungite termenele pentru depunerea cererii unice de plată şi notificarea modificărilor acesteiaActualitate
Explicațiile autorităților: „Scutul anti-grindină” nu acoperă toată Vâlcea!
MADR explică de ce, săptămâna trecută, mai multe localități din județul nostru au fost grav afectate de grindină: În data de 20.05.2020 începând cu ora 20:00, o formațiune noroasă cu potențial mare de grindină a pătruns în România prin zona Segarcea, zonă protejată de Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Oltenia. Astfel, în intervalul…
Continuare about Explicațiile autorităților: „Scutul anti-grindină” nu acoperă toată Vâlcea!Publicitate
Creșterea competitivității societății comerciale SC MAISON BOIS NATURE SRL prin achiziționarea de echipamente moderne
Continuare about Creșterea competitivității societății comerciale SC MAISON BOIS NATURE SRL prin achiziționarea de echipamente moderneAnunturi Distribuție Oltenia
ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDEȚUL VÂLCEA – 03 iunie 2020
Continuare about ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDEȚUL VÂLCEA – 03 iunie 2020Actualitate
Vin NOI INFORMAȚII DESPRE INCENDIUL DIN FAȚA MALL-ului
Pentru știrea inițială dați click AICI. Pompierii vâlceni au revenit cu informații despre modul în care s-a produs incendiul la autovehiculul care a ars în această seară de 27 mai în fața mall-ului din centrul Râmnicului.„Cercetările preliminare efectuate la fața locului de către pompierii militari, arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma producerii unui…
Continuare about Vin NOI INFORMAȚII DESPRE INCENDIUL DIN FAȚA MALL-uluiHeadlines
Primele IMAGINI CU MAȘINA CARE A ARS în fața mall-ului
Știrea inițială:În urmă cu câteva minute, la mall-ul din centrul Râmnicului (în fața intrării principale), un autovehicul a luat foc. În zonă au ajuns Poliția și Jandarmeria, pompierii anunțând că un autovehicul de stingere cu apă și spumă intervine de la Sala Sporturilor.Se pare că nu există victime.Vom reveni cu informații.
Continuare about Primele IMAGINI CU MAȘINA CARE A ARS în fața mall-uluiHeadlines
Acum: INCENDIU ÎN FAȚA MALL-ului!
În urmă cu câteva minute, la mall-ul din centrul Râmnicului (în fața intrării principale), un autovehicul a luat foc. În zonă au ajuns Poliția și Jandarmeria, pompierii anunțând că un autovehicul de stingere cu apă și spumă intervine de la Sala Sporturilor.Se pare că nu există victime.Vom reveni cu informații.
Continuare about Acum: INCENDIU ÎN FAȚA MALL-ului!Actualitate
E oficial: zeci de mistreți cu pestă porcină în Vâlcea
Conform statisticii oficiale, pesta porcina africană (PPA) este prezentă în 154 de localități din 24 de județe, cu un număr de 278 de focare (dintre care patru focare în exploatații comerciale). În alte 17 județe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreți, categorie unde intră și Vâlcea, unde sunt amintiți 97 de mistreți găsiți morți…
Continuare about E oficial: zeci de mistreți cu pestă porcină în VâlceaActualitate
Mare atenție, agricultori! Până în ce zi durează controalele în teren pentru ajutoarele de secetă?
Până în 15 iunie 2020, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va finaliza analiza și se vor face calculele pentru a-i despăgubi „cât mai obiectiv” pe cei care au fost afectați de secetă. Conform informațiilor venite dinspre Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, o suprafață de 900.000 de hectare a fost deja verificată și inspectorii au conchis…
Continuare about Mare atenție, agricultori! Până în ce zi durează controalele în teren pentru ajutoarele de secetă?Actualitate
15 iunie, nou termen pentru două subvenții APIA
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 15 iunie 2020 inclusiv, se prelungesc fără aplicarea de penalități, sesiunile de depunere a Cererilor de plată pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi…
Continuare about 15 iunie, nou termen pentru două subvenții APIAActualitate
Cum arată arsenalul IT al AFIR? Inteligența artificială a ajuns în agricultură!
AFIR este la dispoziția solicitanților și beneficiarilor finanțărilor acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică online care asigură depunerea și procesarea cererilor de finanțare, implementarea proiectelor și efectuarea plăților.Potrivit unui comunicat oficial de presă, acest lucru este posibil datorită dezvoltării unor instrumente digitale complexe,…
Continuare about Cum arată arsenalul IT al AFIR? Inteligența artificială a ajuns în agricultură!Fotbal
UEFA a aprobat solicitarea FRF: termenul pentru comunicarea planului de reluare a competițiilor s-a prelungit!
Federația Română de Fotbal s-a adresat, săptămâna trecută, forului continental fotbalistic pentru prelungirea termenelor fixate de UEFA. Decizia a fost transmisă în conformitate cu situația de la nivel național privind măsurile de distanțare pe perioada stării de alertă.„Având în vedere anunțul autorităților române prin care situația va fi reevaluată la fiecare două săptămâni și luând…
Continuare about UEFA a aprobat solicitarea FRF: termenul pentru comunicarea planului de reluare a competițiilor s-a prelungit!