2020 – UN AN CU MULTE AMENZI date de ITM Vâlcea!


Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea au făcut cunoscute cele mai importante activități desfășurate în anul 2020, prezentate sub formă de bilanț. În rândurile următoare vă prezentăm cele mai importante «cifre» care au marcat activitate ITM Vâlcea.

Relații de muncă

În anul 2020, Serviciul Control Relaţii de Muncă a efectuat 1288 controale, fiind dispuse 3.632 de măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul relaţiilor de muncă. Au fost aplicate 267 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.427.800 lei. În timpul controalelor au fost identificate 147 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. A fost depuse 10 contracte colective de muncă şi 2 acte adiţionale.
Principalele neconformităţi constatate în controalele efectuate au fost:
• neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă;
• netransmiterea datelor referitoare la angajarea salariaţilor în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor în format electronic;
• neîntocmirea foilor colective de prezenţă;
• nerealizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în procesele verbale de control;
• neplata drepturilor salariale;
• neacordarea repausului săptămânal;
• neplata orelor suplimentare;
• neplata orelor de noapte.

Securitate și sănătate în muncă

Tot anul trecut, Serviciul Control Sănătate şi Securitate în Muncă a efectuat 792 de controale, fiind dispuse 2.494 măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost aplicate 2.507 sancţiuni contravenţionale, din care 2.480 avertismente şi 27 amenzi în valoare totală de 189.500 lei. În anul 2020 au mai fost înregistrate 50 accidente cu incapacitate temporară de muncă, din care 2 au avut urmare decesul lucrătorilor.
Au fost dispuse măsuri de remediere pentru toate deficienţele constatate, dintre care amintim:
• asigurarea controlului medical la angajare şi periodic;
• asigurarea de mijloace de protecţie pentru prevenirea căderilor de la înălţime;
• evaluarea riscurilor de accidente şi îmbolnăviri profesionale;
• elaborarea planului de prevenire şi protecţie;
• efectuarea instructajului de securitate şi sănătate în muncă;
• dotarea cu truse sanitare la punctele de lucru;
• dotarea şi acordarea echipamentului individual de protecţie;
• s-a dispus efectuarea corespunzătoare a determinărilor pentru monitorizarea noxelor, la locurile de muncă unde noxele depășesc valorile admise;
• asigurarea mijloacelor de prevenire a riscurilor de îngropare prin surparea terenului.
Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al ITM Vâlcea