Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

17 iunie 2019

Arhive pentru 13 iunie 2019

Porcii din gospodăriile din Golești nu vor fi sacrificați

Așa cum aminteam intr-un articol anterior, după ce astăzi a fost descoperit un caz de pestă porcină africană in comuna Golești, autoritățile județene și reprezentanții DSVSA Vâlcea au decis că nu este cazul să sacrifice porcii din gospodăriile din zonă. Măsura dispusă a vizat monitorizarea porcilor din localitate. Reamintim că, in jurul orei 16.30, conducerea

„Investiția la centrala fotovoltaică se va recupera în câțiva ani”

• declară primarul Concioiu de la Gușoeni Pe copertinele târgului săptămânal din comuna Gușoeni sunt montate panouri fotovoltaice care „pompează” energie în reţeaua de medie tensiune, iar primarul Nicolae Concoiu spune că, după convenţia încheiată cu CEZ, urmează şi semnarea contrac­tului de furnizare. „Centrala fotovoltaică este un obiectiv realizat, panourile fiind aduse din Germania, iar

Mihai Eminescu va fi omagiat de Arhiepiscopie la împlinirea a 130 de ani de la plecarea în Țara de peste Veac

Sâmbătă, 15 iunie 2019, Arhiepiscopia Râmnicului și Forumul Cultural al Râmnicului organizează o serie de manifestări duhovnicești-culturale, prilejuite de împlinirea a 130 de ani de la plecarea în Țara de peste Veac a poetului Mihai Eminescu. Activitățile vor debuta la orele 10.00 cu slujba de parastas în Catedrala Arhiepiscopală. După momentul de pioasă rugăciune de

Râmmnicu Vâlcea va găzdui în premieră  SuperCupa României la Karting electric – Marele ePremiu al oraşului

În acest week-end, centrul municipiului va fi gazda SuperCupei României la Karting electric ”Marele ePremiu al oraşului Râmnicu Vâlcea” – eKart ‘nG City Center 2019 pentru copii între 4 şi 13 ani, în organizarea Asociaţiei Clubul de Karting Bucureşti, în parteneriat cu Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi în asociere cu Formula Electric Promotion, Automobil Clubul

Senatorul Bulacu a interpelat-o pe Ecaterina Andronescu: „Cum ați decis noul plan de școlarizare pentru Vâlcea?”

Zilele trecute, senatorul vâlcean Romulus Bulacu a interpelat-o pe Ecaterina Andronescu – ministrul Educației Naționale, cerându-i clarificări privind înființarea claselor profesionale. „În anul 2009, ați desființat, peste noapte, printr-un ordin, fără o justificare reală, învățământul profesional. La o distanță de 10 ani, perioadă în care piața muncii din România s-a deteriorat grav, lipsa acută de

La Cernișoara se regularizează pâraiele

Administrația locală din Cernișoara are în vedere mă­suri pentru regularizarea apelor curgătoare din localitate. Astfel, azi are loc licitația pentru regu­larizarea pâraielor Cernișoara și Cernișoara Orlii. Primarul Mihai Ionescu (foto) spune că valoarea investiției este de aproximativ 42.000 lei.

RoStire

Abia aștept Congresul din 29 iunie! Voi fi prezent, în mod cert. Nu m-am decis încă dacă voi lua și cuvântul. Am o mare curiozitate personală: vreau să văd dacă a mai rămas vreun bărbat în partidul acesta care să-și asume actuala situație Dumitru Blejan, primar Scundu

Marți seara, Viitorul Dăești, încoronată oficial campioană după o înfrângere la scor istoric

• minerii din Costești au câștigat ultima partidă a Superligii cu 7-1 Campionii Vâlcii și-au menajat prima garnitură pentru meciurile de baraj pentru promovare în Liga a treia care debutează sâmbătă, de la orele 18.00, așa că partida din ultima etapă a dus în teren jucătorii de la echipa a doua. În fața acestui „11”

Atenție! Culmile Costeștiului se transformă în zonă de război

În perioada 24-28 iunie, poligonul Văleanu va găzdui trageri cu muniție reală ale subunităților din cadrul U.M. 01042 Curtea de Argeș „Vânători de Munte”. Este vorba de aruncătoarele calibru 122 mm și 82 mm, aruncătorul de grenade calibru 73 mm, pistol, pușcă automată, pistol mitralieră, pușcă mitralieră, pușcă semiautomată cu lunetă, mitralieră calibru 7,62 mm,

Invitație de Rusalii: „O femeie”, cu vâlceanul Radu Dogaru și Trupa Țais

Duminică, 16 iunie de la ora 20.00, Teatrul Anton Pann vă invită, în închiderea stagiunii, să vedeți ”O femeie” după textul cu același nume al lui Peter Esterházy. ”O femeie” este un spectacol în care se vorbește despre misterioasa varietate a femeii. Mamă, amantă, iubită, soție, obiect al obsesiei, sursă a repulsiei, templu al adorației,