2011-2012, an școlar fără licențe de transport, microbuze și șoferi


Pentru unii elevi, drumul către școală este o aventură. În lipsa unui microbuz școlar, fiecare copil trebuie să se descurce cum poate, unii dintre copii parcurgând kilometri întregi pe jos până la cea mai apropiată unitate școlară. Nu doar lipsa microbuzelor este o problemă, ci și faptul că anumiți primari nici acum nu au rezolvat situația licențelor de transport. Mai mult, unii edili au rămas și fără șoferi, iar transportul copiilor se face de către voluntari. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean face apel, pe această cale, la transportatorii vâlceni care au trasee în zonele unde copiii merg pe jos la școală. Primarii vor plăti astfel doar un abonament pentru elevii navetiști, fără a se mai „încărca” cu cheltuieli legate de transport. În comuna Popești, sunt două microbuze, unul condus de un șofer autorizat și celălalt de un voluntar. În comuna Lădești, 30 de copii sunt transportați cu un singur microbuz. Deși știe că microbuzul nu face față tuturor copiilor, edilul Ilie Dobre nu și-ar dori un alt mijloc de transport în comună, gândindu-se la toate cheltuielile ce vor veni. Cât despre organizarea unui alt program de lucru, nici nu se pune vorba, părinții copiilor respingând din start această idee.